România se numără de mult timp printre cei mai importanți producători agricoli și exportatori de cereale din regiune, însă în ultimii ani rolul său la Marea Neagră s-a schimbat semnificativ. Țara nu mai este doar o sursă de cereale. Datorită portului Constanța și accesului la Dunăre, România devine tot mai mult și un coridor comercial pentru producția țărilor vecine.
Tocmai asupra acestui aspect s-a concentrat Leonardo Lambrea, Managing Partner la UBM Romania, în cadrul Grain Academy 2026 de la Sofia. Prezentarea sa, intitulată „Romania: From Grain Exporter to Black Sea Trading Hub”, a ridicat o întrebare esențială: poate avantajul geografic al României să fie transformat în valoare economică sustenabilă?
Lambrea cunoaște piața românească din interior. El coordonează activitatea comercială a UBM Agri Trade în România, parte a grupului regional UBM Group, activ în comerțul cu materii prime agricole și furaje.
O recoltă puternică, dar cu o excepție majoră
Anul 2026 oferă României o bază solidă de producție. Potrivit datelor prezentate de Lambrea, recolta de grâu ajunge la 13,5 milioane de tone, cu aproximativ 0,5 milioane de tone mai mult față de anul precedent. Producția de orz este de aproximativ 3,5 milioane de tone, cea de rapiță ajunge la 3,6 milioane de tone, iar recolta de floarea-soarelui este estimată la 2,7 milioane de tone, față de 2,3 milioane de tone în 2025/26.
Excepția este porumbul.
Suprafețele cultivate au scăzut la aproximativ 1,6 milioane de hectare, față de un nivel istoric de referință de circa 2,6 milioane de hectare, iar producția este estimată la doar 7,8-8 milioane de tone.
Acesta a fost și unul dintre punctele importante ale prezentării: o recoltă totală bogată nu înseamnă că sectorul este lipsit de vulnerabilități. Producția rămâne concentrată în anumite culturi și puternic dependentă de condițiile climatice.
13,5 milioane de tone de grâu nu înseamnă 13,5 milioane de tone cu aceeași valoare
În cazul grâului, Lambrea a atras atenția asupra unui aspect care rămâne adesea în plan secund atunci când se discută despre dimensiunea recoltei: calitatea.
În 2026/27, ponderea grâului de panificație este de aproximativ 55%, față de circa 85% cu un an înainte. În Constanța, grâul furajer se tranzacționează cu aproximativ 20 €/t sub prețul grâului de panificație.
Astfel, o recoltă mare nu spune, în sine, cât valorează efectiv cerealele disponibile.
„Cantitatea nu este echivalentă cu valoarea” reprezintă una dintre ideile-cheie ale prezentării. Pentru calcularea potențialului real de export trebuie luate în considerare calitatea, consumul intern, stocurile și cererea din industria furajelor, industria alimentară și sectorul de procesare.
Constanța este deja mult mai mult decât un port
Dimensiunea exporturilor arată de ce România deține o poziție atât de puternică în regiune.
În sezonul 2025/26, prin Constanța au fost exportate 15,25 milioane de tone de produse agricole de origine românească, din cele cinci categorii principale de mărfuri.
În sezonul curent 2026/27, la momentul prezentării, exporturile totale ajunseseră la 5,75 milioane de tone de grâu, 2,25 milioane de tone de orz și 1,8 milioane de tone de rapiță. Din aceste volume, cantitățile de origine românească reprezentau aproximativ 4,5 milioane de tone de grâu, 2 milioane de tone de orz și 1,6 milioane de tone de rapiță.
Restul volumelor evidențiază cealaltă funcție a Constanței: aceea de hub comercial regional.
Numai în cazul grâului, aproximativ 650 000 de tone din cantitățile exportate în sezonul curent sunt de origine ucraineană. La porumb, volumele de origine ucraineană se ridică la aproximativ 275 000 de tone, adică jumătate din totalul de 550 000 de tone tranzitate prin port.
Potrivit lui Lambrea, România nu își poate construi însă strategia pe termen lung pornind de la presupunerea că redirecționarea exporturilor ucrainene, determinată de război, va deveni permanentă.
Aceasta este diferența esențială dintre un avantaj logistic temporar și un model comercial sustenabil.
Dunărea este marele avantaj, dar și acesta are un cost
Harta prezentată de Lambrea plasează Constanța la capătul unui coridor comercial mult mai amplu, care începe dincolo de granițele României. Dunărea conectează producția din Europa Centrală și Balcani cu Marea Neagră, iar rutele ucrainene prin Reni și Ismail se pot integra, de asemenea, în acest sistem.
Dar poziția geografică nu garantează, de una singură, competitivitatea.
Atunci când nivelul Dunării este scăzut, barjele nu își pot utiliza întreaga capacitate de încărcare, iar costul transportului pe tonă crește. Costurile orientative prezentate de Lambrea sunt de aproximativ 27 €/t din Ismail, Reni și Orlivka până la Brăila sau Galați, dar ajung la 62-65 €/t până la Constanța. Ruta feroviară Vadul Siret - Constanța costă aproximativ 40 €/t.
La acestea se adaugă asigurările, timpii de așteptare, costurile de depozitare și contrastaliile, care în anumite situații pot conta chiar mai mult decât diferența dintre două oferte FOB.
Concluzia lui Lambrea a fost foarte clară: logistica fiabilă reprezintă, în sine, un produs comercial.
O recoltă record nu garantează profitul fermierului
Una dintre cele mai importante părți ale prezentării nu a fost dedicată exporturilor, ci valorii care rămâne efectiv la producător.
Costurile orientative de finanțare prezentate pentru fermele românești au fost de aproximativ 12% pentru creditele bancare, 15-17% pentru finanțarea nebancară și 17-19% pentru creditarea acordată de furnizori.
La un asemenea cost al capitalului, o productivitate ridicată nu înseamnă întotdeauna un rezultat financiar bun. Îngrășămintele, arenda, dobânzile și discounturile de calitate pot consuma o parte semnificativă din valoarea producției obținute.
Mai mult, costurile ridicate de finanțare îi pot obliga pe fermieri să vândă imediat după recoltare, atunci când nevoia de lichidități este cea mai mare, slăbindu-le astfel poziția de negociere.
Adevăratul succes nu se măsoară doar în tone exportate
Acesta este și mesajul central al prezentării lui Lambrea.
România dispune deja de baza de producție, poziția geografică și accesul la mare necesare pentru a fi un centru cerealier de prim rang în regiunea Mării Negre. Dar un model sustenabil presupune mai mult.
Pentru agricultură, aceasta înseamnă irigații, gestionarea riscurilor și acces mai facil la capital de lucru. Pentru logistică, înseamnă navigație mai fiabilă pe Dunăre, o mai bună coordonare feroviară și operațiuni portuare mai rapide. Iar pentru întregul lanț comercial, înseamnă mai multă procesare locală și păstrarea unei părți mai mari din valoarea adăugată în regiune.
Pentru că, așa cum a sintetizat Lambrea, un hub complet înseamnă mult mai mult decât un port.
Adevăratul succes nu va fi măsurat doar prin volumele record care trec prin Constanța, ci prin capacitatea fermierilor, traderilor, transportatorilor și procesatorilor de a obține profituri sustenabile din acestea.