Intrare Căutare Căutare

EURONEXT

Grâu MATIF 220.25 €/t
Porumb MATIF 200.25 €/t
Rapiță MATIF 463.75 €/t
Grâu CBOT 554.75 ¢/b
Porumb CBOT 381.00 ¢/b
Soia CBOT 981.75 ¢/b
Șrot de soia CBOT 312.00 $/st
Ulei de soia CBOT 41.03 ¢/lb

Scurtă privire asupra pieței cerealelor la sfârșitul anului 2021

AgriPortal |27.12.2021
1201
Scurtă privire asupra pieței cerealelor la sfârșitul anului 2021
       Evoluția sezonul de comercializare 2021/22 de până acum a arătat o piață a cerealelor și semințelor oleaginoase bine aprovizionată la nivel global dar care a împins prețurile la grâu și rapiță la niveluri record. Grâul, orzul și rapița sunt deficitare la nivel mondial, iar proiecțiile de surplusuri depind în mare măsură de recoltele de porumb și soia din America de Sud, deci este foarte puțin loc de eroare în ceea ce privește cererea și oferta globală.
       Pe măsură ce ne apropiem de jumătatea sezonului 2021/22 perspectivele devin ușor incerte, și asta din cauza a doi factori care vor afecta în continuare piețele. În primul rând, există o amenințare la adresa cererii globale din cauza creșterii cazurilor de Covid-19, noua variantă Omicron, cu restricții sociale și de călătorie în creștere în aproape întreaga lume. După cum s-a văzut anterior, efectele restricțiilor sunt resimțite și pe piața de cereale, prin cererea mai scăzută de biocombustibili, plus modificări ale consumului de alimente.  În al doilea rând, în raportul Wasde din luna decembrie, USDA și-a menținut previziunile pentru cererea globală relativ stabile, dar înainte ca unele dintre restricțiile Covid să fie introduse. Scăderea cererii ar putea determina ca unii fermieri să-și reducă suprafețele cultivate în primăvara lui 2022, ceea ce ar putea afecta și mai mult stocurile globale și excedentele pentru export.
       Pe de altă parte, vremea din America de Sud rămâne o amenințare pentru aprovizionarea globală la porumb și soia. Se estimează că culturile din America de Sud vor reprezenta 55% din oferta globală de soia în acest sezon și 15% din oferta globală de porumb. Așadar, lumea se bazează acum pe culturile record de porumb și soia din America de Sud pentru a satisface cererea.  Recoltele mai mici din regiune s-ar putea micșora în condițiile unui sezon secetos sau chiar pot șterge micile excedente globale.
       Prin urmare, dacă producția de porumb și soia din America de Sud va fi mai mică decât estimările curente, acest lucru va înăspri și mai mult livrările la nivel global și ar putea crește din nou prețurile (cu toate că, așa cum am precizat anterior, reduceea cererii din cauza Covid ar putea compensa o recoltă mai mică și ar putea scădea prețurile).  În acest context, este posibil ca prețurile să rămână volatile și în următoarele câteva săptămâni, pe măsură ce apar noi informații atât despre situația Omicron, cât și despre condițiile meteorologice din principalele zone producătoare de cereale și semințe oleaginoase.
 
 



Etichete: preț porumb azi piața cerealelor din România export rapiță preț soia azi preț grâu furajer DAP Constanța piața grâului piața rapiței tranzacții cereale export porumb export soia raport piața cerealelor

Mai multe știri

Semințe oleaginoase - analiza săptămânală

Semințe oleaginoase - analiza săptămânală

Comisia Europeană și-a publicat estimările lunare privind cererea și oferta de cereale și semințe oleaginoase pentru UE. Producția de rapiță pentru recolta din 2024 este estimată la 18,0 Mt, cu 8,7% mai mică decât anul trecut, dar cu 1,8% mai mare decât media pe 5 ani

ȘTIRI IMPORTANTE

Copyright © 2024. All market data is provided by Barchart Solutions. Futures: at least 10 minute delayed. Information is provided 'as is' and solely for informational purposes, not for trading purposes or advice. To see all exchange delays and terms of use, please see disclaimer.