În prezent, la nivel global se remarcă o creștere a cererii din partea industriilor de furaje pentru animale, alimentară și de combustibili pentru ulei vegetal și șroturi, și de aceea procesatorii de semințe oleaginoase avansează cu extinderea producției și îmbunătățirea eficienței fabricilor lor. Mai mult, creșterea prețurilor uleiurilor vegetale la nivel global a alimentat interesul pentru construcția de noi unități de procesare, precum și extinderea capacităților la fabricile existente.
Boabele de soia, semințele de rapiță și de floarea-soarelui, precum și cele de palmier pot fi procesate într-o varietate de moduri iar zdrobirea lor are ca rezultat ulei pentru consumul uman, ulei pentru producerea de biodiesel/biocombustibil și șroturi, care sunt folosite ca proteine în furaje.
Conform Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO), la nivel mondial, procesul de procesare al semințelor oleaginoase reprezintă 90% din utilizarea totală a acestora, iar cererea pentru procesare va continua să crească în următorii 10 ani. Consumul de
uleiuri vegetale este de așteptat să ajungă la 249 milioane de tone până în 2031, din care consumul de ulei vegetal alimentar reprezentă 66% din acest volum. De asemenea, se estimează că producția de șroturi va crește cu 1,1% la nivel global, ajungând la 410 milioane tone până în 2031, din care șrotul de soia va reprezenta mai mult de două treimi din producția totală.
Christian Ziemann, șeful departamentului de marketing al Bühler Group din Elveția, consideră că producția de
biocombustibili va juca un rol important acum și în viitor pentru utilizarea industrială a uleiurilor vegetale, datorită tendinței globale spre independență față de sursele de energie fosilă și de sustenabilitate. Utilizarea uleiului vegetal ca materie primă pentru biomotorină/biodiesel reprezintă 10- 15% din utilizarea globală, conform FAO, și este de așteptat ca aceasta să rămână stabilă în următorii 10 ani.
Indonezia, care este principalul motor pentru utilizarea în creștere a uleiului vegetal ca materie primă pentru biomotorină, este de așteptat să utilizeze 8,9 milioane tone de
ulei de palmier pentru producția de biocombustibil până în 2031. La fel, se estimează că industria biodieselului din Argentina, orientată spre export, va folosi 1,6 milioane tone de ulei vegetal până în 2031, echivalentul a 56% din consumul intern de ulei vegetal, pentru sectorul biocombustibilului. Cererea de biocombustibili este în creștere, în special în America de Nord iar utilizarea uleiului vegetal pentru biomotorină este prevăzută să crească în Indonezia, Brazilia și Statele Unite.
Pe de altă parte, din cauza ofertei limitate de semințe de floarea soarelui și a
uleiului de floarea soarelui din Ucraina și Rusia – din cauza conflictului dintre cele 2 țări, sunt necesare alternative de procesare pentru a satisface cererea din Europa și din restul lumii. În acest sens, se estimează că procesarea soiei va crește cu 45 milioane de tone în următorii 10 ani, producția de
ulei de soia ajungând la 70 milioane tone. Pe de altă parte, deși producția de ulei de palmier în ultimul deceniu a depășit alte uleiuri vegetale, producția va scădea în viitorii ani din cauza preocupărilor de durabilitate și a reducerii defrișărilor în Malaezia și Indonezia - țări care reprezintă mai mult de o treime din producția mondială de ulei vegetal și mai mult de 80% din producția mondială de ulei de palmier.
Prin urmare, industria de prelucrare a semințelor oleaginoase se va confrunta, în viitor cu unele provocări, inclusiv cele legate de disponibilitatea materiilor prime. De aceea fermierii încearcă să mărească suprafețele cultivate cu boabe de soia, cu semințe de rapiță și de floarea soarelui iar procesatorii reacționează flexibil la cerințele pieței, prin introducerea de tehnologii care să automatizeze depozitarea, producerea, monitorizarea și manipularea produselor.