
Sezonul de vegetație 2022/23 în America de Sud rămâne sub semnul La Niña, care a decimat deja producția de grâu a Argentinei (ultima estimare fiind de 13,7 milioane tone, cu apoape 10 milioane tone mai puțin decît în sezonul trecut) și își poate pune amprenta asupra culturilor de porumb și soia din Brazilia și Argentina. Chiar dacă în prezent sunt prognozate ploi în unele regiuni, analiștii consideră că există o șansă de 75% pentru ca un eveniment La Niña să se manifeste pronunțat din decembrie până în martie, fapt ce ar provoca și mai multă secetă în anumite părți ale Americii de Sud.
Vremea de până acum din Brazilia nu a urmat modelul prezis La Nina, cel puțin nu încă. Se prognoza că octombrie va fi mai uscat decât în mod normal în sudul Braziliei dar unele părți din sudul țării continuă să primească ploi excesive, ceea ce a întârziat o parte din cultivarea la
soia, semănată deja pe 34%, din suprafața estimată, comparativ cu 38% anul trecut dar recolta continuă să aibă un început bun. Se anticipează că producția de soia braziliană din sezonul 2022/23 va fi de aproximativ trei ori mai mare decât producția de soia din Argentina (după ultima estimare a Conab, care vede o producție braziliană de 152 milioane tone).
Situația culturii de soia din Argentina are o prezentare mixtă: vremea a fost foarte uscată și au fost cultivate foarte puține boabe de soia. Luna principală de semănare este noiembrie și există timp suficient pentru îmbunătățirea umidității solului înainte ca boabele de soia să fie cultivate. Suprafața cultivată poate ajunge să fie mai mare decât se anticipa, din cauza potențialei reduceri a celei cultivate cu porumb. În prezent, recolta de soia din Argentina din sezonul 2022/23 este estimată la 50 milioane tone, ceea ce ar fi cu 6 milioane tone mai mult decât anul trecut. Producția totală de soia din America de Sud este estimată la 217,5 milioane tone, cu 20,7% sau cu 37,3 milioane tone mai mult decât anul trecut. Cu excepția unor circumstanțe neprevăzute, America de Sud ar trebui să producă cu ușurință o cultură de soia mai mare în comparație cu sezonul trecut.
La
porumbul cultivat în America de Sud, situația este mai complicată. Fermierii brazilieni și-au redus suprafața cultivată cu porumb din prima recoltă în favoarea unei producții mai mari de porumb safrinha (a doua recoltă care se plantează după recoltarea culturii de soia) și aici ar putea exista probleme. Peste 75% din porumbul Braziliei este produs ca o cultură safrinha care poate fi de multe ori riscantă, deoarece trebuie semănată cât mai devreme posibil pentru a garanta randamente maxime.
Problema este că plantarea de soia în anumite părți din Parana și Mato Grosso do Sul a fost amânată din cauza vremii umede și asta, la rândul său, va întârzia plantarea porumbului safrinha la începutul anului viitor. În unele dintre zonele mai umede, știm deja că o parte din porumbul safrinha va fi plantat cu 30 de zile sau mai mult decât în mod normal, ceea ce va împinge plantarea porumbului în martie. Recoltele de porumb safrinha plantat târziu pot fi însă bune dacă ploile se prelungesc până la sfârșitul lunii mai. Producția totală (2 culturi) de porumb din Brazilia pentru sezonul 2022/23 este în prezent estimată la 125,5 milioane tone sau cu 9,5 milioane tone mai mult decât anul trecut.
Situația porumbului
din Argentina este complicată. Semănatul porumbului timpuriu este întârziat de condițiile secetoase, forțând unii fermieri să planteze mai mult porumb târziu sau să schimbe o parte din hectarele destinate pentru porumb cu soia. Estimarea actuală pentru producția de porumb din sezonul 2022/23 din Argentina este de 51 milioane de tone, ceea ce este aproximativ egal cu anul trecut. Aceasta înseamnă că producția totală de porumb din America de Sud este estimată acum la 183,5 milioane tone sau în creștere cu 5,2% sau 9,1 milioane tone față de sezonul anterior.
Prin urmare, producția de soia a Americii de Sud în sezonul 2022/23 va fi cu siguranță mai mare decât anul trecut, dar nimeni nu poate să spună acum cu cât. Situația pentru porumb nu este la fel de optimistă și nu există nicio garanție că producția de porumb din America de Sud în 2022/23 va fi mai mare decât în sezonul 2021/22 deoarece marja de eroare pentru producția de porumb este mult mai mică decât pentru boabele de soia.