Prețurile cerealelor se află într-un punct de stabilizare descendentă din cauza temerilor de recesiune globală deși pe piață domină încă realitatea ofertei globale strânse de cereale și semințe oleaginoase.
Săptămâna trecută, piețele de mărfuri au coborât când s-a anunțat că Uniunea Europeană a avut cifre mai mari a inflației decât se așteptau analiștii pentru luna august. În Europa, potribit
Eurostat, prețurile de consum au crescut cu un ritm record de 9,1% în august, față de aceeași perioadă a anului trecut, și cu 8,9% față de luna iulie. Piața consideră că aceste cifre care indică un proces inflațional intern, va determina
Banca Centrală Europeană, la reuniunea din 8 septembrie, să crească rata dobânzii ceea ce ar putea domoli ușor cererea de cereale și semințe oleaginoase.
Preocupările globale continuă și în ceea ce privește economia chineză. Toleranța zero față de Covid continuă să țină lucrătorii acasă și fabricile închise în diferite regiuni ale Chinei. Acest lucru reduce creșterea generală a economiei colosului asiatic. Comercianții așteaptă deja cu nerăbdare al 20-lea Congres Național din noiembrie (care se ține la fiecare cinci ani) și stabilește planurile și politicile economice viitoare, inclusiv cele despre producția agricolă internă.
Economia Indiei indică o creștere cu 13,5% în al doilea trimestru, susținută de un impuls în producția agricolă, țara asiatică fiind una dintre economiile majore cu cea mai rapidă creștere din lume, dar nu este imună la presiunile economice globale și la cifrele inflaționiste care afectează majoritatea economiilor globale. În iulie,
Fondul Monetar Internațional și-a revizuit prognoza de creștere pentru India de la 8,2% la 7,4% pentru anul fiscal curent, care a început în aprilie. De asemenea, confruntându-se cu o inflație ridicată, Banca Centrală a Indiei a estimat o inflație mare de 6,7% în acest an fiscal și și-a majorat rata dobânzii la 5,4%, a treia creștere de acest fel din luna mai.
În Statele Unite, care sunt oficial într-o recesiune din cauza a două trimestre consecutive de creștere economică negativă, inflația este la un nivel maxim de patru decenii. Unii economiști americani sugerează că pentru a îmblânzi inflația în Statele Unite, ratele dobânzilor trebuie să continue să funcționeze mai ridicate și să ajungă la punctul în care rata dobânzii în sine este peste rata inflației. Deci, asta înseamnă fie că nivelul inflației trebuie să scadă rapid, fie ca ratele dobânzilor vor trebui să crescă din nou.
Ce impact pot avea aceste realități economice globale asupra prețului cerealelor și semințelor oleaginoase?
Prețurile la mărfurile agricole, cum ar fi porumbul și grâul, au scăzut în ultimele săptămâni, după o creștere de luni de zile declanșată de invazia Ucrainei de către Rusia, la sfârșitul lunii februarie. Prețurile sunt în descreștere deoarece o economie aflată în recesiune reduce, teoretic, cererea. Mai mult, prețurile grâului au fost supuse unei presiuni puternice în ultimul timp din cauza situației geopolitice de la Marea Neagră și a reluării exporturilor ucrainene pe cale maritimă. Dar datele de pe piață sugerează că Ucraina a exportat foarte puțin grâu de la deschiderea
coridorului cerealelor (în toată luna august, exporturile de grâu ucrainean prin Marea Neagră abia au ajuns la 900.000 tone - în timp ce cele de porumb au fost de 1,85 milioane tone). Piața semințelor oleaginoase poate fi afectată de reducerea economiei chineze deoarece China este cel mai mare importor global de soia, iar menținerea politicii
zero Covid amenință exporturile americane și braziliene.
Reducerea prețurilor la cereale oferă o măsură de ușurare guvernelor și companiilor alimentare, în special în țările în curs de dezvoltare, care se confruntă cu creșterea prețurilor la alimente. Indicele prețurilor la alimente al FAO arată o scădere în ultimele 5 luni consecutive după ce a înregistrat recorduri la începutul acestui an, iar importatorii încă vor fi pe piață pentru a cumpăra grâu și alte cereale la prețuri mai mici.
Totuși, piața cerealelor așteaptă în continuare prognozele meteo pentru recoltele de porumb și soia din emisfera nordică și pentru noile recolte de grâu și soia care sunt cultivate în această toamnă în America de Sud, unde deja sunt estimate producții record la soia braziliană. Iar prețurile cerealelor încă pot avea perspective de creștere dacă cererea globală va rămâne puternică, în condițiilor incertitudinii meteo.