
Potrivit unei analize publicate în Financial Times, se pare că turbulențele din sectorul bancar, ce s-au răspândit și pe piețele de energie și de cereale, vor fi scăzute ca durată, cu daune minime aduse economiei în general, acestea producând acum emoție și teamă, sentimente care pot conduce piețele doar pe termen scurt, cu impact limitat însă asupra prețurilor, deoarece fundamentele se vor stabiliza, odată ce panica va trece.
Șeful departamentului de mărfuri la Citadel, cel mai de succes fond speculativ din lume, care investește mult pe piețele de energie și de cereale, afirmat că există șanse minime ca marea criză financiară din 2007-2008 să se repete, cu impact material asupra cererii de cereale. În 2008, prețul petrolului s-a prăbușit de la aproape 150 dolari/baril la aproape 30 dolari/baril în câteva luni, deoarece recesiunea profundă cauzată de criza financiară a afectat cererea. Prețul cerealelor au scăzut, de asemenea, brusc.
Prețurile cerealelor au fost sub presiune în ultima săptămână, deoarece instabilitatea în colțurile sistemului bancar global a stârnit temeri de contagiune ulterioară. Mai mult, prețul țițeiului Brent, punct de referință internațional, a scăzut cu aproximativ 10% în ultima săptămână, atingând un minim de 70,12 dolari/baril luni dimineață, la scurt timp după preluarea băncii Credit Suisse, susținută de guvern, de către UBS – la cel mai scăzut nivel de preț de la invazia rusă în Ucraina. Prețurile gazelor europene au scăzut, de asemenea, sub 40 euro/megawat oră, pentru prima dată din 2021.
Analistul de la Citadel a spus că se așteaptă ca prețurile gazelor naturale să rămână sub presiune, deoarece a fost o iarnă blândă în emisfera nordică iar oferta a fost excesivă, dar probabil că petrolul va crește în a doua jumătate a anului pentru că țările OPEC+ scad producția dar cererea continuă să crească, mai ales pe fondul abolirii restricțiilor anti-covid în China, încă din luna decembrie 2022.
Grâul, porumbul, soia și rapița sunt culturi importante de export deoarece, combinate, aceste mărfuri reprezintă o mare parte din alimentele pentru consumul uman de bază și hrană pentru animale la nivel mondial. Prețurile pentru porumb, soia și grâu au tendința de a crește pe piață, în general, împreună, deoarece culturile împărtășesc factori comuni care determină prețul acestora și anume: substituția între ele, cererea, biocombustibilii, valoarea dolarului american, vremea și petrolul.
Prețurile de export la grâu, porumb, soia și rapiță au avut tendințe similare între ele de ani de zile, deoarece boabele sunt interschimbabile atât în ceea ce privește utilizarea hranei pentru animale, cât și pentru alte produse alimentare. Prețul de export pentru fiecare dintre aceste mărfuri agricole se aliniază îndeaproape cu prețul intern, deoarece piața mondială vrac pentru aceste produse este competitivă iar prețurile converg. În plus, prețurile țițeiului influențează prețul pentru fiecare dintre aceste mărfuri, pentru că țițeiul a devenit un input mai important pentru producerea acestor culturi. Prin urmare, dacă prețul petrolului va crește, va atrage după sine și creșterea prețurilor la cereale și semințe oleaginoase.