Comisia Europeană consideră că dezvoltarea porumbului, soiei și florii soarelui a fost afectată ireversibil de lipsa precipitațiilor și secetă, randamentul scăzând sub media ultimilor 5 ani
Prețul grâului Matif a revenit după trei sesiuni consecutive de scădere, susținut de deteriorarea condițiilor de dezvoltare a porumbului, dar și de noua scădere a monedei euro în raport cu dolarul american
Extinderea suprafeței cultivate cu soia în Brazilia, datorită creșterii cererii și a dispariției temerilor legate de penuria de îngrășăminte, îndreaptă țara spre o producție și exporturi record în noul sezon
Fermierii argentinieni se tem de deteriorarea în continuare a pesoului și preferă să nu se despartă de cerealele lor stocate în silozuri, în așteptarea unor condiții favorabile pentru exporturi
Contractele futures pentru grâu, porumb, rapiță și soia din Chicago și Paris au scăzut sub presiunea ploilor din Vestul Mijlociu al SUA, a incertitudinii economice care vine din China și a reluării exporturilor de cereale din Ucraina devastată de război
Creșterea prețurilor la grâu și porumb rămâne temperată de reluarea treptată a exporturilor la Marea Neagră, deși cantitățile par a fi insuficiente pentru piață. Strategie Grains și-a redus cu 15% recolta de porumb din UE
Spania lansează un proiect pilot pentru transportul cerealelor ucrainene pe calea ferată, ca alternativă sau completare la transportul maritim încă limitat în Marea Neagră
Sezonul acesta va fi marcat de o mare volatilitate a prețurilor la cereale deoarece există mai mulți factori care pun presiune pe piață. Comercianții sunt în așteptarea raportului USDA unde accentul principal va fi pe evaluarea randamentelor la porumb și soia
Piața consideră că în acest sezon producția de floarea-soarelui în Ucraina își va pierde rolul de lider mondial deoarece suprafața cultivată cu semințe este cea mai mică din ultimii 10 ani
Marii importatori, Algeria, Iranul, Taiwan, Iordania, Tunisia etc. au organizat în această săptămână licitații internaționale pentru achiziționarea de grâu, orz și porumb