Prețurile ureei sunt, cel puțin spus, pe o tendință descendentă, pe fondul sezonului obișnuit de cerere slabă, al „redeschiderii” Strâmtorii Hormuz. Cea mai mare presiune pe prețuri o pune însă China, prin reluarea exporturilor sale mai devreme decât se aștepta piața. Prețurile au corectat puternic față de maximele atinse pe vârful crizei din Orientul Mijlociu. În urmă cu un an, ureea din Orientul Mijlociu era evaluată la aproximativ 420 USD/t, iar înainte de război era în jur de 475 USD/t. Valorile au urcat până la 900 USD/t pe vârful crizei, dar acum au revenit spre aproximativ 430 USD/t. Practic, piața a revenit aproape de nivelurile de acum un an. Asta înseamnă că ureea a făcut deja un pas important spre normalizare. Fosfații, UAN și amoniacul rămân foarte scumpe, pentru că piața se confruntă în continuare cu alte probleme structurale. Raportat la prețurile cerealelor, accesibilitatea este încă departe de a fi perfectă, dar scăderea valorilor la uree arată clar că piața încearcă să recâștige interesul cumpărătorilor.
Pe piața fizică, Egiptul rămâne unul dintre cele mai tensionate puncte. Producătorii continuă să coteze în jur de 500 USD/t FOB, dar interesul de cumpărare din Europa a devenit foarte redus la aceste niveluri. În zona Baltică, ureea granulată a coborât la 365–390 USD/t FOB, în timp ce Rusia pare să redirecționeze 700.000–800.000 t de uree granulată către India, și nu către Brazilia. Cotația din Brazilia s-a redus puternic, până la aproximativ 400–450 USD/t CFR, iar cotația NOLA din SUA a atins un minim al ultimelor 17 luni. Barjele cu încărcare în iulie sunt tranzacționate chiar și la 340 USD/t, însă în piață sunt cotații și de 350–355 USD/t. În aceeași perioadă a anului trecut, barjele cu uree se tranzacționau în intervalul 430–455 USD, iar pe 27 februarie, chiar înainte de începerea războiului, valorile erau mai aproape de 455–470 USD. Pe vârful raliului, prețurile au ajuns la aproximativ 780 USD, iar acum, așa cum am menționat deja, sunt în jur de 350 USD/t.
Sulfatul de amoniu a evoluat în ton cu cotația ureei. Cotația din China a coborât la aproximativ 205–215 USD/t FOB, materialul granular fiind prețuit ușor mai sus. Loturile câștigătoare din cadrul licitației din India au fost în jur de 254 USD/t CFR, în timp ce cumpărătorii din Filipine se pregătesc să testeze atmosfera din piață cu o nouă licitație în cadrul căreia speră să obțină prețuri mai scăzute. Brazilia devine mai în intervalul 205–235 USD/t CFR. Cotația ureei din prezent, sub acest nivel, nu ține cumpărătorii sub presiune, așa că nu există motive de grabă.
Nitrații rezistă mai bine decât majoritatea celorlalte produse azotoase, dar fisurile devin tot mai vizibile. Nitratul de amoniu din zona Baltică a coborât la 380–390 USD/t FOB, în timp ce valorile din Marea Neagră s-au menținut în jur de 370–410 USD/t FOB. Oferta rămâne principalul factor de urmărit, deoarece atacurile cu drone ucrainene asupra fabricilor rusești, inclusiv asupra unor facilități EuroChem, limitează în mod real disponibilitatea din Rusia.
Fosfații rămân principala excepție în complexul îngrășămintelor. Până acum au arătat puține semne de slăbiciune, chiar dacă traficul navelor prin Strâmtoarea Hormuz începe să se normalizeze. Problemele din piața fosfaților par mai adânci decât sugerează evoluția prețurilor. La nivelurile actuale, accesibilitatea devine o problemă serioasă. Dacă prețurile nu corectează semnificativ înaintea sezonului de aplicare din toamnă, cererea ar putea fi redusă puternic. Mulți cumpărători ar putea să amâne achizițiile, să reducă dozele sau să sară peste o parte din aplicarea fosfaților.
În mod normal, acest tip de cădere abruptă a cererii ar trebui să împingă prețurile mai jos. Piața fosfaților nu se confruntă doar cu o problemă de cerere, ci și cu una structurală de ofertă. Piața globală este controlată efectiv de un grup restrâns de mari producători, în principal China, Rusia, Arabia Saudită, Maroc și Statele Unite. China nu exportă și arată puține semne că ar reveni curând în piață, poate abia în august, în timp ce fluxul normal de export al Arabiei Saudite a fost perturbat de situația din jurul Strâmtorii Hormuz. Perturbarea nu se limitează doar la produsele fosfatice finite. Inputuri-cheie precum amoniacul și sulful au fost, de asemenea, afectate, iar acestea acoperă unele dintre cele mai mari costuri variabile pentru producătorii de fosfați. Chiar dacă cumpărătorii forțează ducerea prețurilor mai jos, producătorii s-ar putea să nu poată sau să nu dorească să continue să opereze în pierdere. În acest caz, reducerile de producție ar tensiona situația și ar limita scăderea cotațiilor.
Prețurile fosfaților ar trebui să corecteze probabil mai lent decât ureea. Piața este mai mică, are mai puțini participanți și este mult mai expusă la perturbările fluxurilor de materii prime. Dacă Strâmtoarea Hormuz rămâne deschisă, perspectivele ar trebui să se îmbunătățească treptat, dar normalizarea va cere timp. Deocamdată, fosfații sunt susținuți nu de o cerere puternică, ci de oferta limitată și de costurile ridicate de producție. Pe piața fizică, India s-a menținut în jur de 930–935 USD/t CFR de câteva săptămâni, în timp ce MAP Brazilia rămâne aproape de 949 USD/t. Marjele din piață încep însă să se reducă: Pakistanul a coborât din zona de 960 USD/t spre 920 USD/t, iar piața din SUA continuă să slăbească, cu NOLA MAP redus spre zona superioară a intervalului de 700 USD/short ton.
Amoniacul a intrat, în sfârșit, pe o tendință descendentă în toate regiunile majore. India este principalul reper, cu indicații care coboară spre 800 USD/t CFR, pe fondul mai multor factori apăruți simultan: oferte chineze în jur de 600 USD/t FOB, revenirea producției Petronas și Panca Amara, dar și interes mai slab din partea producătorilor de fosfați, limitați de costurile ridicate ale sulfului. În Asia de Sud-Est, valorile FOB au coborât la aproximativ 730–750 USD/t, pe măsură ce revenirea ofertei s-a întâlnit cu o concurență mai ieftină din China. La vest de Suez, nord-vestul Europei rămâne liniștit și încă susținut de disponibilitatea limitată pe termen scurt și de taxele de carbon aplicate importurilor americane. Sentimentul este însă clar unul mai negativ. Per ansamblu, amoniacul indică acum o scădere graduală, întrebarea-cheie fiind cât de repede vor coborî prețurile odată ce volumele din Golf vor începe să circule mai liber.
Sulful a intrat în sfârșit într-o fază de pauză. Prețul originii Abu Dhabi pentru încărcare în iunie rămâne la nivelul record de 860 USD/t FOB, în timp ce Qatar și Kuweit sunt în jur de 805 USD/t FOB. Activitatea spot este aproape înghețată. Cumpărătorii nu vor să își asume plata unor prețuri cu niveluri de maxim istoric înainte de a vedea dacă un acord de pace durabil poate elibera aproape 600.000 t de sulf blocate în Golf. Pentru prima dată în ultimele luni, piața nu mai împinge în sus. Destructurarea cererii deja se vede în date: importurile de sulf ale Braziliei au coborât la minimul ultimilor 17 ani, cele ale Indiei sunt cu 26% mai mici față de anul trecut, iar cumpărătorii indonezieni se retrag pe măsură ce marjele dispar. În același timp, logistica din tabăra vânzătorilor rămâne complicată: interdicția de export a Rusiei este valabilă până la sfârșitul lunii iunie și probabil va fi prelungită, materialul kazah rămâne blocat departe de rețeaua feroviară. Un nou atac cu dronă a lovit o rafinărie rusească, iar doar câteva nave cu sulf au traversat Strâmtoarea Hormuz din februarie încoace. Prețurile rămân fixate la vârfuri de record istoric, dar următoarea tranzacție spot va fi decisivă pentru direcția costurilor fosfaților în a doua jumătate a anului.